De ce le place actorilor să joace personajele negative?

În general, a fi rău este interzis în societatea civilizată. Există un motiv foarte bun pentru care cel mai rău dintre oameni, este închis drept pedeapsă pentru faptele sale rele. O înțelegere a ceea ce este rău și a ceea ce este bun stă la baza civilizației însăși. Fără ea, haosul ar domni. Cu toate acestea, există un loc în care aversiunea noastră față de rău pare să scadă ușor – teatru.

Lasă-mă să-ți explic…

În linii mari, există două tipuri de personaje negative. În primul rând, aveți răufăcătorul comic, pe care publicul iubește să-l urască. În realitate, există o bună șansă ca el sa fie caracterul lor preferat. Sigur, răufăcătorii fac lucruri rele, dar o fac într-un context atât de absurd, încât răul își pierde „mușcătura”.

Este aproape reconfortant de a vedea calitățile rele ale lumii prezentate într-un mod atât de accesibil și plăcut.

Al doilea tip de personaj negativ, este unul malefic, mai puțin amuzant. Dincolo de tărâmurile musicalurilor, comediilor și pantomimelor, există un plan teatral de sinceritate și intensitate, care ține pentru totdeauna o oglindă spre crăpăturile societății, forțându-ne să vedem ceea ce adesea am trece cu vederea. Vorbesc, desigur, de dramă.

Una dintre componentele fundamentale ale dramei este prezența unui antagonist. Din punct de vedere tehnic, toate poveștile au nevoie de un „tip rău”. Drama este ușor diferită. De cele mai multe ori, tipul rău este categoric displăcut de către public. Fără glume, fără haine viu colorate, acestea sunt personaje negative care arată atât de des exact ca noi toți. Lucrurile pe care le fac nu sunt deloc amuzante și noi, publicul, îi urâm pentru asta. Ne fac să ne simțim inconfortabil, să ne agităm în scaunele noastre, ne arată o latură a umanității pe care încercăm cu disperare să o evităm. E ceva mai înfricoșător?

Desigur, teatrul este o biserică largă, iar parametrii vagi stabiliți mai sus, nu se vor aplica tuturor pieselor de teatru sau tipurilor de producție. Însă, avem suficiente producții pentru a pune una dintre cele mai nedumeritoare întrebări: De ce le place actorilor să joace personajele negative?

Este o întrebare pe care mulți au pus-o și probabil, nu sunt in masură de a răspunde, dar voi încerca oricum.

Personajul negativ și amuzant

Ei bine, în primul rând să ne ocupăm de primul tip de personaj negativ. Acest lucru, cel puțin, are un răspuns ușor: pentru că de fapt sunt distractive. Personajele sunt scrise în așa fel încât să placă chiar și în momentele lor cele mai rele.

Aceste tipuri de roluri sunt amuzante și plăcute, deoarece permit actorilor să fie răi într-un mod agreabil, moale, nesincer. Aceste roluri permit actorilor să se bucure de a fi răi, și să farmece publicul, facându-I în secret să-i iubească.

 

Personajul negativ, malefic

Acestea sunt personaje care agită publicul până în măduva oaselor. Ne leagă noduri în stomac. Ne fac să fugim și să ne ascundem. Nu există calități fermecătoare, aceste personaje sunt cu adevărat rele.

Genul de spectacole sincere, care ne arată ce e mai rău din umanitate. Răul pe care-l știm, umblă pe străzi, dar la care încercăm să nu ne gândim.

Surprinzător, aceste roluri sunt, de asemenea, la cerere destul de mare, în rândul actorilor. Teribile, rele, personajele vicioase, par să atragă actori în ciuda provocărilor de a întreprinde astfel de roluri. Istoria teatrului este plină de povești ale actorilor care s-au aruncat în personaje negative și nu au mai ieșit din această bulă. Să pretinzi ca esti toate lucrurile rele pe care le-ai învațat încă din prima zi de viață să nu fii, nu poate fi ușor de realizat.

Actoria se bazează pe adevăr. Atunci chiar și cele mai monstruoase roluri trebuie să fie, construite pe o fundație a realității. Actorii trebuie să intre în cele mai întunecate colțuri ale sufletelor lor și să scoată întunericul pentru a fi folosit pe scenă, asigurându-se în același timp că mențin controlul și nu sunt pierduți în chinurile propriilor minți.

Știu că am făcut să sune dramatic, dar este adevărat. Cu toții avem parți, gânduri bune și rele, în interiorul nostru. Acest principiu a stat la baza filosofiei și religiei, mii de ani. Cei mai mulți dintre noi își petrec viața încercând să-și hrănească părțile bune, să ascundă întunericul, astfel încât să putem trăi fericiți și să-i facem fericiți pe cei din jurul nostru. Dar asumarea rolurilor negative permite actorilor să renunțe de bunăvoie la această luptă, doar pentru scurt timp, și să investigheze părțile întunecate ale lor pe care le țin de obicei ascunse. Ceea ce ei găsesc, concentrează în performanțe incredibile, exprimând ce rău au în interiorul lor într-un mediu sigur și controlat, înainte de a pune totul înapoi în cușca sa, atunci când cortina cade.

Bănuiesc că rolurile ca acestea sunt cautate pentru că oferă un fel de catharsis, un fel de auto-descoperire. Ca să nu mai vorbim de emoția, crudă și netemperată, pe care un astfel de proces trebuie să o elibereze. Pe scurt, personajele negative ne pot învăța multe despre noi înșine.

Unii actori nu își revin după asemenea roluri, alții capătă un nou nivel de înțelegere, atât despre ei înșiși cât și despre lumea din jurul lor. Oricum, este clar că asumarea unor astfel de roluri are un efect puternic asupra actorilor.

 

No Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.