
10 oct. S-o cunoastem pe Ioana
Ai declarat la un moment dat: „DA! Ăsta a fost răspunsul când teatrul a trecut la pragul următor și m-a cerut de soție! La bine și la rău, până când moartea ne va despărți.” Așadar, teatrul este pentru tine un partener pe viață?
Da, teatrul este genul acela de partener cu care vrei să îți petreci tot restul vieții. Aș alege teatru oricând.
Când te-ai îndrăgostit de el? De teatru. A fost dragoste la prima… întâlnire?
Mi-am dorit de mică să ajung actriță. Aveam prea multă energie și trebuia să o eliberez cumva. Dragostea pentru teatru s-a născut în timpul facultății, când pur și simplu îmi plăcea tot ce se întâmplă acolo: de la încălzirea de dimineață, orele de vorbire, improvizație, arta actorului, baletul, canto, până la repetițiile care țineau până târziu în noapte.
Cum l-ai întâlnit pe Florin Frățilă și cum a început colaborarea cu FF Theatre si FF Academy?
Pe Florin Frățilă l-am cunoscut chiar în primul an când m-am mutat în București. El făcea parte din echipa teatrului indepentent InCulise, echipa alături de care am jucat și eu timp de 5 ani.
Colaborarea cu FF a început în momentul în care s-a născut acest teatru. Florin m-a întrebat dacă vreau să pornesc alături de el pe acest drum, iar eu am fost mai mult decât încântată.
În câte piese ați jucat împreună?
În 8 ani si jumatate s-au strâns ceva spectacole în care am jucat alături de Florin: „Insula femeilor”, „Imaginează-ți că ești Dumnezeu”, „Spectatorul condamnat la moarte”, „Blue room”, „Feromonii”, „Black Friday Love”, „Cum se duce totul dracu”, „Ce vine după”, ”Ultima halta in Paradis”.
Cum e la repetiții? Ai o întâmplare pe care să o povestești?
La repetiții este frumos atunci când toată lumea este într-o stare bună. Sunt multe de povestit din timpul petrecut la realizarea unui spectacol, dar .. ce se întâmplă la repetiții, rămâne la repetiții ” (haha)
Care este cea mai frumoasă amintire adunată în experiența ta de actor?
Probabil cel mai plăcut sentiment este acela când, după un spectatol în care ai jucat, vine la tine un spectator care îți spune cât de mult s-a regăsit în personajul pe care l-ai interpretat, și cât de frumoasă i-ai făcut seara.
Faci și teatru de păpuși. Cum a început povestea asta? Ce piese ai la activ?
Fac teatru de păpuși de aproape 8 ani. Povestea a început în anul 3 de facultate, când am început colaborarea cu o trupă cu acest specific. Mi-a plăcut această lume a poveștilor, așa că am învățat să mânuiesc rapid păpușile și fac asta și în ziua de azi. În present, fac parte din echipa EasyPlay cu care merg în grădinițe, școli, locuri de joacă, parcuri, și oriunde suntem invitați. Când eram mică nu am fost dusă de prea multe ori la un spectacol de acest gen, iar acum pot spune că îmi ofer acest cadou în fiecare dimineață. „Povestea pisicilor aristocrate”, „Regele leu”, „Crăiasa Zăpezilor”, „Vrăjitorul din Oz”, „Alice în Țara Minunilor” sunt câteva dintre spectacolele în care joc.
În ce alte proiecte ești implicată?
În agenda mea de activități se numără predarea cursurilor de actorie pentru adulți la FF Theatre Academy, de asemenea lucrez constant cu Florin la noi proiecte pentru FF Theatre. Mai am și câteva afterschooluri unde susțin workshopuri și cursuri de actorie pentru copii.
Ai vreo superstiție înainte de a urca pe scenă sau înainte de vreo premieră?
Știu că poate părea ciudat, dar eu înainte de un spectacol nu oftez. Da..am impresia că dacă o fac, mă descarc de toată enegia cu care ar trebui să intru în spectacol. E ciudat, știu.
Sorry, the comment form is closed at this time.